PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PUSTIETÁTE s. 1. v. deșert. 2. pustiu, sălbăticie, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 3. singurătate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pustietáte s. f. (sil. -ti-e-), g.-d. art. pustietății; (locuri) pl. pustietăți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PUSTIETÁTE ~ăți f. 1) Loc părăsit, nelocuit sau neumblat. 2) fig. v. PUSTIU2. [Sil. -ti-e-] /pustiu + suf. ~ătate
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink