PÂRÂITOÁRE, pârâitori, s. f. 1. Aparat rudimentar de lemn prevăzut cu aripioare, care, mișcate de vânt, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături, livezi, vii etc.; zbârnâitoare. 2. Fâșie de hârtie care se leagă de cele două capete de sus ale spetezelor zmeului și care, la înălțarea acestuia, produce un pârâit puternic; zbârnâitoare. 3. Specie de lăcustă de culoare cafenie sau neagră, care în timpul zborului, produce un fel de pârâturi (Psophus stridulus). [Pr.: -râ-i-. – Var.: pârăitoáre s. f.] – Pârâi + suf. -toare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÂRÂITOÁRE s. v. morișcă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÂRÂITOÁRE s. v. vâjâitoare, zbârnâitoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pârâitoáre s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. pârâitórii; pl. pârâitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PÂRÂITOÁRE ~óri f. 1) Jucărie prevăzută cu niște aripioare de lemn, care, la bătaia vântului, produc pârâituri. 2) Bucată de hârtie, prinsă de capetele de sus ale spetezelor zmeului; vâjâitoare. 3) Specie de lăcustă care produce în timpul zborului un fel de pârâituri. [G.-D. pârâitorii; Sil. -râ-i-] /a pârâi + suf. ~toare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
pârâitór adj. m. (sil. -râ-i-), pl. pârâitóri; f. sg. și pl. pârâitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cîrîitoáre f., pl. orĭ (d. cîrîĭ). Jucărie (numită și sfîrîitoare) pe care șĭ-o fac copiiĭ găurind o nucă pin [!] care trec un bețișor, îĭ leagă cu sfoară, îĭ atîrnă o greutate (de ordinar un cartof) și-l fac să se învîrtească desfășurînd sfoara pin altă gaură laterală. Se fac și unele de lemn orĭ de tinichea și se învîrtesc c´o singură mîna [!] agitîndu-le în aer. Acestea se pot numi și pîrîitorĭ, plesnitorĭ saŭ scîrțîitorĭ (fr. crécelle). La catolicĭ, în vechime, cîrîitoarea înlocuĭa clopotu bisericiĭ în Vinerea și Sîmbăta din săptămîna patimilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink