PĂCURÁR1, păcurari, s. m. (Înv. și reg.) Păstor, cioban. – Din lat. pecorarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PĂCURÁR s. 1. (prin Mold.) dohotar. 2. găzar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂCURÁR s. v. cioban, ciocârlie moțată, oier, păstor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
păcurár1, păcurári, s.m. 1. (înv. și reg.) cioban, păstor. 2. (reg.) văcar, bouar, porcar. 3. (reg.) ciocârlan. 4. (reg.; art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
păcurár (păcurári), s. m. 1. Cioban. – 2. Ciocîrlie. – Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de cioban (Caracostea, Mitt. Wien, 106; Pușcariu, Lr., 201); se păstrează mai ales în Trans. – Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc); păcurărește, adv. (ciobănește); păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din rom. provine mag. pakular (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
păcurár (muncitor care extrage păcura, cioban) s. m., pl. păcurári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PĂCURÁR1 ~i m. reg. Persoană care are în grijă oile; cioban; păstor. /<lat. pecorarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PĂCURÁR2 ~i m. 1) înv. Negustor ambulant care vindea păcură și gaz lampant; găzar. 2) Muncitor care extrage păcură. /păcură + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink