PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PĂMĂTÚF s. 1. poanson, (reg.) pomoci. (~ pentru săpunit fața, la bărbierit.) 2. (BIS.) mătăuz, sfeștoc. (~ pentru aghesmuit.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂMĂTÚF s. v. pensulă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pămătúf (pămătúfuri), s. n. – 1. Feleștioc, mătăuz, pensulă de ras, periuță. – 2. Fard, ruj. Sl. pometuchŭ, din pomesti, pometą „a mătura” (Cihac, II, 519; Tiktin); der. din mag. pemetfű „mătură”, care aparține aceleiași familii, e mai puțin probabilă. Bg. pomatuh (Conev 111) nu ne este sigur; ar putea proveni din rom., ca; i bg. pometuša.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pămătúf s. n., pl. pămătúfuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PĂMĂTÚF ~uri n. 1) Instrument primitiv, format dintr-un mănunchi de cârpe prinse de o prăjină, cu care se curăță funinginea din cuptoare sau sobe sau praful din încăperi. 2) Obiect format dintr-un smoc de fire de păr prinse într-un mâner cu care se săpunește fața la bărbierit. 3) fam. Smoc de pene lungi cu care se ung preparatele culinare înainte de a fi puse în cuptor. /<sl. pometuhu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink