PĂPĂDÍE, păpădii, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) și cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PĂPĂDÍE s. (BOT.; Taraxacum officinale) (reg.) buhă, cicoare, crestățea, lăptucă, lilicea, mâță, papalungă, pilug, turci, c**u-găinii, floarea-broaștei, floarea-găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, flori-galbene (pl.), gălbinele-grase (pl.), gușa-găinii, ouăle-găinilor (pl.), papa-găinii, părăsita-găinilor, pui-de-gâscă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂPĂDÍE s. v. podbal.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
păpădíe (păpădíi), s. f. – Floarea-găinii (Taraxacum officinale). – Var. înv. papadie. Megl. păpudie. Ngr. παπαδιά „nevastă de preot ortodox” (Roesler 601; Meyer, Türk. St., I, 33), cf. tc. papadia „mușețel”, bg., sb. papadija (Conev 45).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
păpădíe s. f., art. păpădía, g.-d. art. păpădíei; pl. păpădíi, art. păpădíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PĂPĂDÍE ~i f. Plantă erbacee cu frunze lungi, inegal crestate, dispuse în rozetă, cu flori galbene în vârful unor codițe lungi, subțiri, și cu fruct de forma unui glob pufos, folosită în scopuri medicinale. [G.-D. păpădiei] /<bulg. papadija
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink