PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PĂȘÚNE s. imaș, izlaz, (pop.) păscătoare, suhat, (înv. și reg.) păștiune, siliște, (reg.) ierbărit, păscălău, păscăneț, păscătorie, păscătură, pășunare, pășunat, pășunet, prelucă, suhăție, (prin Ban. și Transilv.) sit, (Munt. și Olt.) tabun. (Vitele pasc pe ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PĂȘÚNE s. v. păscut, pășunare, pășunat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pășúne (pășúni), s. f. – Loc unde pasc vitele. – Mr. pășune, istr. pășure. Lat. pastiōnem (Pușcariu 1285; Candrea-Dens., 1354; REW 6278), cf. și paște, păstor. – Der. pășuna, vb. (a paște); pășuneală, s. f. (păscut); pășunat, s. n. (păscut).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PĂȘÚNE ~i f. Teren necultivat acoperit cu vegetație ierboasă, unde pasc vitele; toloacă; imaș; izlaz; suhat. /<lat. pastio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink