RADIORECEPTÓR, radioreceptoare, s. n. Aparat folosit pentru recepționarea undelor radiofonice (prin antene), pentru transformarea lor în semnale sonore și transmiterea lor prin intermediul difuzoarelor; radio2. ♦ (în sintagma) Radioreceptor de trafic = radioreceptor profesional utilizat pentru recepția unor semnale cu caracter special (informații de presă, date științifice, semnale pentru navigație etc.). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiorécepteur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RADIORECEPTÓR s.n. Aparat cu care se recepționează emisiunile radiofonice. [Cf. fr. radiorécepteur].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RADIORECEPTÓR s. n. instalalție de radiocomunicații cu care se recepționează unde electromagnetice (sonore sau luminoase). (< fr. radiorécepteur)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RADIORECEPTÓR s. v. radio.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
radioreceptór s. n. (sil. -di-o-), pl. radioreceptoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RADIORECEPTÓR ~oáre n. Receptor de unde radiofonice. [Sil. -di-o-] /<fr. rdaiorécepteur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink