Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
RAMÁRE s. f. (Mar.) Acțiunea de a rama. – V. rama.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RAMÁRE s.f. Acțiunea de a rama. [< rama].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ramáre s. f., g.-d. art. ramării
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RAMÁ, ramez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli. – Din fr. ramer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÂMÁ, pers. 3 rấmă, vb. I. Intranz. (Despre porci) A scormoni pământul cu râtul. ◊ Expr. (Tranz.; pop.) A râma (un gând pe cineva) la inimă = a chinui (un gând) pe cineva. – Lat. rimare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A RÂMÁ râm 1. intranz. (mai ales despre porci) A răscoli pământul cu râtul, pătrunzând în adâncime. 2. tranz. fam. (persoane) A încerca să submineze, răscolind trecutul cuiva (pentru a-i găsi lucruri compromițătoare); a scurma. ◊ ~ la inimă a chinui pe cineva un gând, o remușcare etc. /<lat. rimare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RAMÁ vb. I. intr. (Rar) A vâsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RAMÁ1 vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
-RÁMA2 elem. -orama.
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RAMÁ vb. v. lopăta, vâsli.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RÂMÁ vb. (reg.) a jimui, a râmui, a râtui, a ruciuli, a rujmuli, (Munt.) a tefui. (Porcul ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pămîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. răm(are), arîm(are), megl. rǫm, rămari. Lat. rimāre (Pușcariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée „crăpătură, spărtură”, alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legătura cu curma și dărîma este dubioasă. – Der. rîmător, s. m. (porc, dobitoc); rîmătură, s. f. (scurmătură; loc de rîmat). Rîmă, s. f. (vierme care trăiește în pămînt), care se consideră în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος „vierme, rîmă”, fără îndoială apropiat formal verbului. Cf. și REW 7434.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ramá vb., ind. prez. 1 sg. raméz, 3 sg. și pl. rameáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
râmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. râmă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink