RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RAMIFICÁȚIE s.f. Ramificare; încrucișare. ♦ (Concr.) Parte ramificată; ramură; braț; prelungire. [Gen. -iei, var. ramificațiune s.f. / < fr. ramification, cf. it. ramificazione].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RAMIFICÁȚIE s. f. loc unde se ramifică un drum, un curs de apă etc. ◊ parte ramificată: ramură, braț, subdiviziune. (< fr. ramification)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RAMIFICÁȚIE s. 1. ramificare. (~ a unui copac.) 2. v. braț. 3. v. schimbător de cale. (~ la calea ferată.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ramificáție s. f. (sil. -ți-e), art. ramificáția (sil. -ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RAMIFICÁȚIE ~i f. 1) v. A SE RAMIFICA. 2) Loc de separare în ramuri (a unei ape, a unui drum etc.). 3) Diviziune a unui întreg; ramură. [G.-D. ramificației; Sil -ți-e] /<fr. ramification
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink