RÁPĂN, rapăne, s. n. 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÁPĂN n. 1) Boală contagioasă a pielii, asemănătoare cu râia, frecventă la animale (mai rar la oameni), cauzată de o ciupercă parazită. 2) Strat de murdărie pe piele. 3) Boală a plantelor agricole care se manifestă prin apariția unor cruste pe țesuturi, încetinind sau oprind creșterea. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
RÁPĂN adj. v. încărcat, plin.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RÁPĂN s. v. boala lui carré, jeg, murdărie, necurățenie, râie, scabie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rápăn (-nuri), s. n. – 1. Rîie la cal, cîine sau porc. – 2. Erupție, pustulă, chelbe. – Var. arap. Sb. rapa „bubă, escară”, rapun „cu bube, cu escare”. Mai puțin probabilă der. din sl. svrabŭ „rîie” (Cihac, II, 305), sl. svrabinu „care dă mîncărimi” (Scriban, Conv. Lit., 1911, 936) din germ. Rappe „coji” (Pușcariu, Dacor., II, 605; REW 7059) sau din germ. medie Rapfe „rîie”, gepid. *rappôns (Pușcariu, Lr., 273). Sb. rapa sau pl. rape „denivelări” a dat în rom. rap, s. n. (coș, denivelare), cuvînt rar folosit de Țichindeal, al cărui pl. rapuri a dat un sing. analogic rapure (var. rapură, răpuri, răpurei), s. f. (Banat, bubuliță; Banat, Trans., erupție, pustulă), cf. ALR, I, 25 și 129. – Der. răpănos, adj. (cu rapăn).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rápăn s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink