RECHÍN, rechini, s. m. 1. (La pl.) Gen de pești marini răpitori având corpul acoperit cu solzi mărunți, aspri, cu coada formată din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului si cu schelet cartilaginos; (și la sg.) pește care face parte din acest gen. ◊ Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care trăiește în Marea Mediterană și în Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lipsit de scrupule, hrăpăreț, lacom. – Din fr. requin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RECHÍN s.m. 1. Pește marin răpitor cu trupul fusiform, cu botul ascuțit și cu mai multe șiruri de dinți. 2. (Fig.) Om lipsit de scrupule, hrăpăreț, lacom. [< fr. requin].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RECHÍN s. m. 1. pește marin răpitor, fusiform, cu botul ascuțit și cu mai multe șiruri de dinți. 2. (fig.) om lacom și lipsit de scrupule. (< fr. requin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RECHÍN s. (IHT.) scal.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rechín (rechíni), s. m. – Pește marin răpitor. Fr. requin.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rechín s. m., pl. rechíni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RECHÍN ~i m. 1) Pește marin răpitor, cu corpul acoperit de solzi mărunți și aspri și cu gura situată pe partea inferioară a capului. 2) fig. Om lacom, hrăpăreț, lipsit de scrupule. /<fr. requin
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink