Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: refuz (substantiv neutru) , refuza (verb tranzitiv)   
REFÚZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REFÚZ s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Până la refuz = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. Material rămas după cernere într-un ciur sau într-o sită. 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ♦ (Metal.) Defect de turnare constând în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. [< fr. refus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REFÚZ s. n. 1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ până la ~ = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. material rămas după cernere într-un ciur, într-o sită. 3. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ◊ (metal.) defect de turnare prin producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. (< fr. refus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
REFÚZ s. v. respingere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
refúz s. n., pl. refúzuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REFUZÁ, refuz, vb. 1. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. ♦ A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. – Din fr. refuser.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A REFUZÁ refúz tranz. 1) (oferte, solicitări etc.) A nu consimți să primească; a respinge. ~ ajutorul cuiva. 2) (urmat de o propoziție complementară cu verbul la conjunctiv) A considera inacceptabil pentru sine; a nu accepta. Refuză să participe. 3) A renunța la ceva; a se priva de ceva. Își refuză orice plăcere. /<fr. refuser
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
REFÚZ ~uri n. 1) v. A REFUZA.Până la ~ până când nu mai încape nimic sau nimeni; până la maximum. 2) tehn. Material care rămâne după cernere, sortare etc. /<fr. refus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
REFUZÁ vb. I. 1. tr. A nu primi, a nu accepta, a respinge (ceva). ♦ A nu da (ceva ce ți s-a cerut). ♦ A se priva de ceva, a renunța la ceva. 2. intr. (Mar.; despre vânt) A se roti spre prora navei. [P.i. refúz. / < fr. refuser].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REFUZÁ vb. I. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge. ◊ a nu da (ceva ce ți s-a cerut). ◊ a se priva de, a renunța la ceva. II. refl. a se sustrage, a se eschiva. III. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei. (< fr. refuser)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
REFUZÁ vb. 1. a respinge, (livr.) a denega, (înv.) a apăra, a lepăda, a tăgădui. (~ ajutorul ce i se cere.) 2. v. recuza. 3. v. renunța.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
REFUZÁ vb. v. eschiva, fugi, scăpa, sustrage.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A refuza ≠ a accepta, a admite, a aproba, a primi
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
refuzá vb., ind. prez. 1 sg. refúz, 3 sg. și pl. refúză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)