RELÍCVĂ, relicve, s. f. 1. Obiect rămas din trecut și păstrat ca o amintire scumpă sau valoroasă; vestigiu. 2. (La pl.) Moaște. – Din fr. relique, lat. reliquiae.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RELÍCVĂ s.f. 1. (la pl.) Moaște. 2. (Fig.) Amintire scumpă, obiect rămas ca amintire. [< lat. reliqua, cf. it. reliquia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RELÍCVĂ s. f. 1. obiect rămas din trecut și păstrat ca amintire (scumpă). 2. (pl.) moaște. (< fr. relique, lat. reliquiae)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RELÍCVĂ s. 1. rămășiță, urmă, vestigiu. (~e ale trecutului.) 2. (la pl.) v. moaște.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
relícvă s. f., g.-d. art. relícvei; pl. relícve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RELÍCVĂ ~e f. 1) Obiect păstrat ca o amintire scumpă din trecut; vestigiu. 2) la pl. Rămășiță (oseminte, resturi de îmbrăcăminte etc.) aparținând unei persoane, considerate sfântă; moaște. /<fr. relique, lat. reliquiae
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink