REMINISCÉNȚĂ, reminiscențe, s. f. Amintire vagă a unor fapte aproape dispărute din memorie. ♦ Rămășiță, rest, urmă (abia perceptibilă). – Din fr. réminiscence, lat. reminiscentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REMINISCÉNȚĂ s.f. Amintire neprecisă, tulbure a unor fapte petrecute demult. ♦ Rămășiță, urmă. [Cf. fr. réminiscence, it. reminiscenza, lat. reminiscentia < reminiscere – a-și aminti].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REMINISCÉNȚĂ s. f. 1. amintire vagă, tulbure a unor fapte sau imagini din trecut. ♦ teoria ~ței = teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaște ideile pe care le-ar fi contemplat într-o existență anterioară. 2. (psih.) evocare bruscă a unor fapte ce păreau uitate. 3. rămășiță, urmă. (< fr. réminiscence, lat. reminiscentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
reminiscénță s. f., g.-d. art. reminiscénței; pl. reminiscénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REMINISCÉNȚĂ ~e f. 1) Amintire vagă, imprecisă a unor fapte aproape dispărute din memorie. 2) Urma materială, abia perceptibilă, a unor realități trecute; rămășiță vagă. 3) (în creația artistică și literară) Element inspirat ca urmare a unei influențe mai mult sau mai puțin conștiente. /<fr. reminiscence, lat. reminiscentia, ~ae
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink