RÉNIU s. n. Element chimic asemănător cu platina și existând în natură în cantități foarte mici. – Din fr. rhénium, germ. Rhenium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÉNIU s.n. Metal foarte rar, asemănător cu platina, care se găsește în natură în cantități foarte mici. [Pron. -niu, var. renium s.n. / < fr. rhénium, cf. germ. Rhenium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RÉNIU s.n. (Chim.) Metal, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje speciale. [-niu, Pron. -nìu; Simb. Re] (din fr. rhénium, germ. Rhenium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
réniu (chim.) s. n. [-niu pron. -niu ], art. réniul; simb. Re
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RÉNIU (‹ fr., germ. {i}; {s} lat. Rhenium „Rin”) s. n. Element chimic (Re, nr. at. 75, m. at. 186,2), metal rar, cenușiu-deschis, asemănător cu platina, foarte stabil din punct de vedere chimic, care se găsește în natură în cantități foarte mici. Descoperit de chimiștii germani Ida Tacke și Walter Noddack în 1925. Din aliajele r. cu metale extrem de termorezistente (de ex. wolframul, molibdenul) se fac piese pentru avioane supersonice și pentru rachete; din aliajele cu wolfram se produc filamente pentru lămpile cu incandescență și termocupluri.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink