Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
REPLICÁRE s. f. 1. acțiunea de a replica. 2. dublare prin copiere după o formă preexistentă. 3. (biol.) proces complex prin care se asigură sinteza macromoleculelor ce dețin codificată informația ereditară. (< replica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
replicáre s. f., g.-d. art. replicării, pl. replicări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REPLICÁ, réplic, vb. I. Tranz. A da o replică (1), a răspunde; a riposta. – Din fr. répliquer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A REPLICÁ réplic tranz. A răspunde printr-o replică; a riposta; a reacționa. /<fr. répliquer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RÉPLICĂ ~ci f. 1) Răspuns scurt și prompt în contradictoriu la spusele agresive ale cuiva; ripostă. ◊ Fără ~ la care nu se poate obiecta nimic; categoric. A fi tare în ~ci a găsi repede răspunsurile cele mai potrivite în cursul unei convorbiri (în contradictoriu). 2) Parte din rolul scenic, care constituie răspunsul unui actor la cele spuse anterior de partener. 3) jur. Răspuns al unei părți la cele susținute de cealaltă parte într-un proces. 4) Operă de artă, care reproduce originalul și este execu-tată de autor sau sub supravegherea acestuia; copie; reproducere. /<fr. réplique, lat. replica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
REPLICÁ vb. I. tr. A da o replică; a răspunde. [P.i. réplic. / < fr. répliquer, it., lat. replicare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REPLICÁ vb. tr. a da o replică; a răspunde, a riposta. (< fr. répliquer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
REPLICÁ vb. 1. a răspunde, a riposta, (înv.) a întâmpina, a prici. (I-a ~ prompt.) 2. a întoarce, a răspunde. (I-a ~ vreo două!)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
replicá vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. réplic, 3 sg. și pl. réplică
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
REPLICÁRE (‹ fr.) s. f. (GENET.) Proces prin care o moleculă de ADN servește drept matriță pentru sinteza unei molecule noi, identică cu prima. Prin ruperea punților de hidrogen dintre bazele azotate, macromolecula de ADN se separă în cele două catene complementare; nucleotidele libere din citoplasmă se atașează pe bază de complementaritate la catenele vechi, rezultând două molecule de ADN bicatenar, fiecare cu câte o catenă veche (care a avut rolul de model) și una nou sintetizată (replicație semiconservativă). În felul acesta se asigură o sinteză foarte fidelă, moleculele fiice fiind identice cu molecula mamă. În procesul de r. intervin numeroase enzime (ADN – polimeraze, ligoze etc.) ♦ R. conservativă = ipoteză, astăzi abandonată, conform căreia moleculele de ADN inițiază procesul de r. fără să se separe în catene complementare.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink