RETÍCUL, reticule, s. n. (Fiz.) Ansamblu de linii încrucișate, de scări gradate sau de alte semne, care intră în construcția unor instrumente optice și are rolul de a permite vizarea unei direcții, efectuarea unei măsurători etc. – Din fr. réticule, lat. reticulum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RETÍCUL s.n. 1. (Liv.) Desen sau structură având forma aproximativă a unei rețele, a unei plase. ♦ Placă transparentă pe care sunt trasate la distanțe egale linii orizontale și verticale și care, așezate într-o lunetă, servește la vizarea precisă a obiectelor. 2. Formație anatomică cu aspect de rețea. [< fr. réticule, cf. lat. reticulum].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RETICUL- v. reticulo-.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RETÍCUL1 s. n. 1. desen, structură de forma unei rețele, a unei plase. 2. ansamblu de linii încrucișate, de scări gradate etc. care intră în construcția unor instrumente optice, servind la vizarea direcțiilor, la efectuarea de măsurători etc. 3. formație anatomică cu aspect de rețea. (< fr. réticule, lat. reticulum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RETICUL2(O)- elem. „rețea, reticul”. (< fr. réticul/o/-, cf. lat. reticulum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
retícul s. n., pl. retícule
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RETÍCUL ~e n. Rețea de linii încrucișate realizate pe lame transparente, servind, într-un aparat optic, la vizarea precisă a obiectelor. /<fr. réticule, lat. reticulum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RÉTIC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Reția, (Alpii centrali). ◊ (s. f.) limbă neindo-europeană atestată în trecut în nordul Italiei. (< it. retico, fr. rhétique)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink