REZILIÉNȚĂ s. f. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și aria secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă. [Pr.: -li-en-] – Din fr. résilience.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
REZILIÉNȚĂ s.f. (Tehn.) Rezistență la șoc a unui metal sau aliaj. [Pron. -li-en-. / < fr. résilience].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
REZILIÉNT, -Ă adj. 1. (despre metale, aliaje) rezistent la șoc. 2. (despre fructe) care se deschide brusc. (< fr. résilient)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
REZILIÉNȚĂ s. f. proprietate a unui metal sau aliaj de a rezista la șocuri. (< fr. résilience)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
reziliént s. m., adj. m., pl. reziliénți; f. sg. reziliéntă, pl. reziliénte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
reziliénță s. f. (sil. -li-en-), g.-d. art. reziliénței
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink