Dex reținere

REȚÍNERE, rețineri, s. f. Acțiunea de a (se) reține și rezultatul ei; oprire, rezervare. ♦ Măsură luată de organele de cercetare penală, în condițiile prevăzute de lege, de a lipsi de libertate o persoană pentru cel mult 24 de ore înainte de punerea sa sub urmărire. ♦ Retenție (3). – V. reține.

REȚÍNERE s.f. Acțiunea de a reține și rezultatul ei; păstrare, rezervă. [< reține].

REȚÍNERE s. f. acțiunea de a (se) reține. ◊ stăpânire de sine, prudență, rezervă. ◊ oprire a unei părți din drepturile cuvenite cuiva. ◊ detențiune. (< reține)

REȚÍNERE s. 1. (JUR.) v. arestare. 2. v. abținere. 3. v. înfrânare. 4. v. stăpânire. 5. rezervă, (fig.) măsură. (De ce atâta ~ în comportare?) 6. reticență, rezervă, (livr.) parcimonie. (~ neîntemeiată a unei persoane.) 7. v. oprire, (rar) retenție. (~ unui bun al cuiva.) 8. oprire, păstrare, rezervare. (~ unor bilete pentru spectacol.) 9. menținere, păstrare. (~ apei în sol.) 10. v. retenție. (Baraje de ~.)

REȚÍNERE s. v. răceală.

rețínere s. f. ținere

REȚÍNE, rețin, vb. III. Tranz. 1. A ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri. ♦ A închide pe cineva temporar, a-l priva de libertate. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) stăpâni, a (se) înfrâna; a (se) abține. 2. A opri o parte din drepturile bănești (sau de altă natură) care se cuvin cuiva; a popri. 3. A rezerva un bilet, un loc în tren, la teatru etc. 4. A nu înapoia, a nu restitui; a păstra. 5. A ține minte, a-și aminti; a nu uita. – Re¹- + ține (după fr. retenir).

A REȚÍNE rețín tranz. 1) A face să se rețină. 2) (infractori) A priva temporar de libertate. 3) fig. (porniri, sentimente, stări sufletești etc.) A nu lăsa să se manifeste; a închide în sine. 4) (locuri, bilete etc.) A lăsa în rezervă; a păstra; a rezerva. ~ o cameră la hotel. 5) (sume datorate, impozite etc.) A opri din oficiu. 6) A-și întipări în memorie; a ține minte. ~ spusele (cuiva). 7) (torente de apă, zăpadă, aer, rafale de vânt etc.) A împiedica să pătrun-dă (undeva). /re- + a ține

A SE REȚÍNE mă rețín intranz. A-și înfrâna pornirile; a se stăpâni; a se controla; a se domina. /re- + a se ține

REȚÍNE vb. III. tr. 1. A ține loc, a împiedica de la ceva. ♦ A ține închis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stăpâni, a (se) înfrâna. 2. A ține asupra, a păstra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. A ține minte. 6. (Jur.) A se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. rețín. / < re- + ține, după fr. retenir].

REȚÍNE vb. I. tr. 1. a ține în loc, a împiedica de la ceva. ◊ a ține închis, arestat, a priva de libertate. 2. a ține asupra sa, a păstra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o sumă de bani cuvenită cuiva. 5. a ține minte. 6. (jur.) a se admite de către instanță existența unei stări de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stăpâni. (după fr. retenir)

REȚÍNE vb. 1. v. aresta. 2. v. împiedica. 3. a înfrâna, a struni, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici.) 4. a-și opri, a-și stăpâni, (rar) a-și prididi, (fig.) a-și înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 5. v. abține. 6. v. opri. 7. a opri, a păstra. (~ restul!) 8. v. rezerva. 9. v. păstra. 10. a păstra. (Solul ~ umiditatea.) 11. v. observa. 12. v. semnala.

rețíne vb. ține