RIDICĂTÚRĂ, ridicături, s. f. 1. Înălțime, proeminență. ♦ Loc ridicat; dâmb. 2. Faptul de a ridica (lucruri grele). – Ridica + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RIDICĂTÚRĂ s. 1. v. dâmb. 2. v. ieșitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Ridicătură ≠ adâncitură, depresiune, lăsătură
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
ridicătúră s. f., g.-d. art. ridicătúrii; pl. ridicătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RIDICĂTÚRĂ ~i f. Parte mai ridicată; proeminență; convexitate; protuberanță. ◊ ~ de pământ movilă; dâmb. /a se ridica + suf. ~ătura
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink