RISTÍC s. n. (În sintagma) Gogoașă de ristic = gogoașă bogată în tanin, care se formează pe frunzele și pe ramurile tinere al unor stejari, în urma înțepăturii făcute de o specie de viespe, și care se întrebuințează în medicină sub formă de tinctură, în industria chimică și în industria tăbăcăriei. – Din tc. rastik, ngr. rastiki.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ristíc (-curi), s. n. – 1. Antimoniu. – 2. Tăciune, vopsea neagră, folosită în trecut ca fard. – Var. înv. răstic, rîstic. Tc. rastyk (Șeineanu, II, 301), cf. ngr. ῥαστίϰι, sb. rastok. Legătura cu sl. chvrastŭ (Conev 49) este îndoielnică.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rístic s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink