ROCOȚEÁ, rocoțele, s. f. Mică plantă erbacee, otrăvitoare, cu frunze opuse, liniare și cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoină.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROCOȚEÁ s. (BOT.; Stellaria graminea) (reg.) intiță, ochișor, răcovină, râhnă, sclipeț, steluță, buruiana-junghiului, iarba-cășunatului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rocoțeá s. f., art. rocoțeáua, g.-d. art. rocoțélei; pl. rocoțéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROCOȚEÁ ~éle f. Plantă erbacee toxică, cu tulpina cilindrică, scundă și păroasă, cu frunze opuse liniare, cu flori albe și cu fructul o capsulă. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ROCOȚEÁ (cf. rocoină) s. f. Plantă erbacee perenă toxică din familia cariofilaceelor, înaltă până la 60 cm, cu frunze opuse, liniare și cu flori albe, dispuse în cime terminale (Stellaria graminea). Se cunosc c. 120 de specii răspândite pe tot globul.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink