RONDÓ, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RONDÓ s.n. Arie instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală se repetă o dată sau de mai multe ori. [Pl. -uri. / < it., fr. rondo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RONDÓ s. n. formă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală alternează cu diferite cuplete. (< fr., it. rondo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
rondó (muz.) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RONDÓ ~uri n. Compoziție muzicală instrumentală, cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic, alternând cu alte teme. /<it. rondo, fr. rondeau
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RÓNDĂ adj. f. (Despre o literă, scriere) Cu linia rotundă, groasă și dreaptă; peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, folosită pentru acest gen de scriere. // s.f. Cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet; rond2 (2) [în DN]. [< fr. ronde].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RÓNDĂ1 adj. (despre o literă, scriere) cu linia rotundă, groasă și dreaptă. ♦ peniță ~ = peniță specială cu vârful lat, pentru acest gen de scriere. (< fr. ronde)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RÓNDĂ2 s. f. cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet. (< fr. ronde, germ. Ronde)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
róndă adj. f., pl. rónde
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink