Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rostul = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv. și arh.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROST s. 1. v. semnificație. 2. justificare. 3. rațiune, socoteală. (Are și aceasta un ~.) 4. socoteală, (înv. și reg.) șart. (Toate au ~ul lor.) 5. v. rânduială. 6. rânduială, (pop.) seamă, (prin Transilv.) agod. (Știe ~ul nunții.) 7. v. socoteală. 8. v. situație. 9. ordine, organizare, rânduială. (~ul lumii nu se schimbă cu pamflete.) 10. v. menire. 11. v. scop.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROST s. v. cioc, clonț, cuvânt, dispoziție, glas, grai, gură, normă, plisc, prescripție, prevedere, tăiș, ușor, voce, vorbă, vorbire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rost (rósturi), s. n.1. (Înv.) Gură. – 2. (Înv.) Limbă, vorbire. – 3. Spațiu lăsat între firele de urzeală prin care trece suveica. – 4. Legătură, articulație, unire. – 5. Sens, semnificație, scop, rațiune. – 6. Ordine, regulă, normă, rînduială. – 7. Plan, proiect. – 8. Mod, modalitate, manieră. – Mr. rost. Lat. rŏstrum (Diez, Gramm., I, 20; Pușcariu 1476; REW 7386; Șeineanu, Semasiol., 194; Densusianu, GS, II, 315; Weigand, Jb., XII, 95), cf. cat., port. rosto, sp. rostro.Der. rosta, vb. (a năvădi); rosti, vb. (a pronunța, a se exprima, a zice; a ordona, a rîndui; a schimba ițele; a prepara); rostui, vb. (a netezi, a umple cu material golurile între cărămizi); rostuială, s. f. (rostuire); rostuitor, s. m. (zidar care rostuiește); rostitor, adj. (care rînduiește, aranjează). – Cf. răsti.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rost s. n., pl. rósturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROST ~uri n. 1) Destinație a unui lucru în funcție de utilitatea lui; noimă; sens. A ști ~ul vieții. 2) Bază rațională care justifică existența unui lucru sau realizarea unei ac-țiuni; sens. ◊ Fără ~ fără folos; degeaba. A-și avea ~ul a) a fi îndreptățit; b) a avea o anumită destinație. N-are ~ nu face. Ce ~ are? a) nu are nici o bază rațională; b) la ce folosește? la ce bun? 3) Situație în societate. ◊ Om cu ~ om aranjat în viață; gospodar. A-și face un ~ în viață a se aranja. A face ~ de ceva a procura ceva care nu se găsește ușor. 4) Stare de lucruri. ◊ A fi în ~ul lui a fi la locul cuvenit. A nu-și afla ~ a fi cuprins de neastâmpăr. A-și pierde ~ul a se pierde cu firea. 5) (la războiul de țesut) Spațiu (în formă de unghi) format de cele două plane ale firelor de urzeală, prin care se trece suveica cu bătătura. ~ul pânzei. ◊ Să crească ~ul mare formulă de urare spusă într-o casă unde se lucrează la războiul de țesut. 6) Spațiu îngust, lăsat între două elemente ale unei construcții sau ale unui sistem tehnic. 7) înv. Cavitatea dintre maxilarul superior și cel inferior, mărginit de buze; gură. ◊ A învăța pe de ~ a însuși un text pentru a-l putea reproduce din memorie. A lua la ~ a cere cuiva socoteală pentru cele înfăptuite, certân-du-l. /<lat. rostrum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
pe de rost loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)