ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROSTOGÓL s. (BOT.) 1. (Echinops sphacrocephalus) scai, scaiete, (reg.) arici, căpățânoasă, măciuca-ciobanului. 2. (Carex carryophyllea) (Bucov.) rogojel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROSTOGÓL s. v. ciurlan, salcicorn, săricică, scaiul-d******i, tătarnică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rostogól (rostogóluri), s. n. – 1. Plasă de pescuit. – 2. Întoarcere, rotire. – 3. Răsturnare în aer. – 4. Plante (Echinops sphaerocephalus, E. commutatus). – Var. răstogol, răstăgol, sensul 1 prostogol, prostovol, rostofol. Origine incertă. Probabil din rotocol, der. expresiv de la roată, contaminat cu răstăvăli ‹ tăvăli; cu sensul 1 s-a contaminat cu o rădăcină sl. cf. prostire. Der. din sl. (răs- și bg. tărkaljam, după Weingand, Jb., XIII, 109 și Tiktin) pare mai puțin probabilă. – Der. rostogoli, vb. (a se întoarce; refl., a se roti), cf. mr. arustugulescu, arustugulire; rostogoleală, s. f. (întoarcere, rotire).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rostogól (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
rostogól (mișcare, pantă) s. n., pl. rostogóluri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROSTOGÓL1 ~uri n. 1) Mișcare de rotire în jurul axei proprii. ◊ De-a ~ul rostogolindu-se; dându-se peste cap. 2) Pantă înclinată într-o mină, care servește la transportarea materialului extras prin rostogolire sau prin alunecare. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ROSTOGÓL2 m. Plantă erbacee meliferă, cu tulpina e****ă, frunze păroase și flori albe, care crește prin locuri uscate. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
de-a rostogólul loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink