Dex rostogol

ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s. n., (II) s. m. I. S. n. 1. (Adesea fig.) Mișcare de rostogolire. ◊ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Pantă cu înclinare mare într-o mină, care permite transportarea materialului prin simplă alunecare sau rostogolire, sub acțiunea greutății proprii. II. S. m. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate, păroase și flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. rotocol.

ROSTOGÓL s. (BOT.) 1. (Echinops sphacrocephalus) scai, scaiete, (reg.) arici, căpățânoasă, măciuca-ciobanului. 2. (Carex carryophyllea) (Bucov.) rogojel.

ROSTOGÓL s. v. ciurlan, salcicorn, săricică, scaiul-d******i, tătarnică.

rostogól (rostogóluri), s. n. – 1. Plasă de pescuit. – 2. Întoarcere, rotire. – 3. Răsturnare în aer. – 4. Plante (Echinops sphaerocephalus, E. commutatus). – Var. răstogol, răstăgol, sensul 1 prostogol, prostovol, rostofol. Origine incertă. Probabil din rotocol, der. expresiv de la roată, contaminat cu răstăvăli ‹ tăvăli; cu sensul 1 s-a contaminat cu o rădăcină sl. cf. prostire. Der. din sl. (răs- și bg. tărkaljam, după Weingand, Jb., XIII, 109 și Tiktin) pare mai puțin probabilă. – Der. rostogoli, vb. (a se întoarce; refl., a se roti), cf. mr. arustugulescu, arustugulire; rostogoleală, s. f. (întoarcere, rotire).

rostogól (plantă) s. m.

rostogól (mișcare, pantă) s. n., pl. rostogóluri

ROSTOGÓL¹ ~uri n. 1) Mișcare de rotire în jurul axei proprii. ◊ De-a ~ul rostogolindu-se; dându-se peste cap. 2) Pantă înclinată într-o mină, care servește la transportarea materialului extras prin rostogolire sau prin alunecare. /Orig. nec.

ROSTOGÓL² m. Plantă erbacee meliferă, cu tulpina e****ă, frunze păroase și flori albe, care crește prin locuri uscate. /Orig. nec.

de-a rostogólul loc. adv.