ROVÍNĂ, rovine, s. f. 1. Groapă, adâncitură, surpătură de teren, râpă (mocirloasă). 2. Loc mlăștinos; mlaștină, mocirlă. [Acc. și: róvină. – Pl. și: rovini] – Din bg. rovina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROVÍNĂ s. (GEOGR.) (reg.) ropină. (O ~ adâncă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ROVÍNĂ s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rovínă (rovíne), s. f. – Groapă, rîpă, adîncitură. Sl. rovŭ „groapă” (Cihac, II, 318), cf. rofii, și bg. rovina (Conev 40), care nu ne este clar, bg. rovenie „săpătură”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rovínă s. f., g.-d. art. rovínei; pl. rovíne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROVÍNĂ ~e f. 1) Surpătură în pământ. 2) Teren mocirlos; mlaștină. [G.-D. rovinei] /<bulg. rovina
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ROVINE, loc în Țara Românească (neidentificat), unde, la 10 oct. 1394, armata Țării Românești, condusă de Mircea cel Bătrân, a obținut o strălucită biruința asupra turcilor și vasalilor lor, conduși de sultanul Baiazid I Yîldîrîm.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink