ROZMARÍN, rozmarini, s. m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROZMARÍN s.m. Mic arbust plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse la subsoara frunzelor. [< it. rosmarino, germ. Rosmarin, cf. lat. rosmarinus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ROZMARÍN s. m. mic arbust plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse la subsuoara frunzelor. (< germ. Rosmarin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ROZMARÍN s. (BOT.) 1. (Rosmarinus officinalis) (reg.) mirtân. 2. rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum) = (prin Bucov.) merișor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rozmarín s. m., pl. rozmaríni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROZMARÍN ~i n. 1) Arbust mic cu miros plăcut, cu tulpina e****ă, cu frunze aciculare, persistente, și cu flori divers colorate, cultivat ca plantă decorativă sau folosit în medicină și în industria parfumurilor. 2) Soi de măr tomnatic, cu fructe de culoare galbenă, plăcute la gust. 3) Fruct al acestui soi de măr. /<germ. Rosmarin
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ROZMARÍN s. În gastronomie, frunzele acifere, foarte aromate ale rozmarinului (Rosmarinus officinalis) se utilizează drept condiment, de obicei uscate, mărunțite sau pisate, în special în amestecurile de condimente occidentale (herbes de Provence, condimente pentru carne la grătar etc.), pentru aromatizarea preparatelor de carne (de porc, de vânat, de pui).
Sursa: Dicționar gastronomic explicativ | Permalink