ROZĂTÓR, rozătoare, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere caracterizate prin lipsa caninilor și printr-o mare dezvoltare a dinților incisivi, cu ajutorul cărora aceste animale pot roade; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Animal rozător. – Roade + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
rozătór s. n., pl. rozătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ROZĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care roade. Animal ~. /a roade + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ROZĂTÓR2 ~oáre n. 1) la pl. Ordin de mamifere dăunătoare, cu dinții incisivi foarte viguroși, adaptați pentru roadere (reprezentanți: șoarecele, șobolanul, popândăul etc.). 2) Mamifer din acest ordin. /a roade + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink