RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
rubiá (rubiéle), s. f. – (Înv.) Monedă turcă, care valora un sfert de irmilic. – Mr. rubie. Tc. rubyié (Roesler 601; Șeineanu, II, 302), cf. bg., sb. rubija.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rubiá s. f. (sil. -bia), art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RÓIBĂ, roibe, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albe-gălbui, a cărei rădăcină conține o materie colorată roșie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum) – Lat. robia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ROÍBĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu frunze lunguiețe, dispuse în jurul fiecărui nod, cu flori gălbui și cu frunze mici, cărnoase, a cărei rădăcină conține o substanță colorantă roșie, folosită în industria textilă; garanță. /<lat. robia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RUBIÁ ~éle f. înv. Monedă turcească de aur cu circulație și în țările române. /<turc. rubiyye
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RÓIBĂ s. (BOT.; Rubia tinctorum) garanță, otrățel, pațachină, (reg.) broci, faptnic, rumenele (pl.), buruiana-faptului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RÓIBĂ s. v. rumeneală.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
róibă (plantă) s. f., g.-d. art. róibei; pl. róibe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink