RUDÁR, rudari, s. m. Denumire dată, în țările românești, unor lucrători (țigani) care confecționau obiecte din lemn; p. ext. meșter țigan care lucrează din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RUDÁR ~i m. Meșter care face albii, linguri, fuse și alte obiecte de lemn. /< bulg. rudar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RUDÁR s. v. lingurar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RUDÁR s. v. culme, rotaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rudár2, rudáre, s.n. (reg.) 1. prăjină lungă de care atârna hainele la țară; culme, rudă. 2. covor, scoarță de perete.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
rudár (rudári), s. m. – 1. Țigan căutător de aur. – 2. Țigan nomad care lucra obiecte de lemn. Bg., sb. rudar, din ruda „minereu” (Cihac, II, 320; Conev 76). Probabil denumirea s-a menținut, după ce s-a schimbat meseria primitivă, datorită consonanței cu rudă „par”. – Der. rudăresc, adj. (țigănesc; grosolan); rudărie, s. f. (meseria de țigan rudar; zăcămînt, mină).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rudár s. m., pl. rudári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RUDARI v. Izvoare.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink