RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÚFĂ s. (mai ales la pl.) v. rufărie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RÚFĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, haină, îmbrăcăminte, otreapă, petică, strai, veșmânt, zdreanță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rúfă (rúfe), s. f. – 1. Haine, țesături albe, lenjerie. – 2. (Mold.) Cîrpă, zdreanță. Sl. rucho (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 320; Conev 83), cf. bg., sb., cr. ruho „îmbrăcăminte”, slov. ruha „cearșaf”, ceh. roucha „cearșaf”, ngr. ροῦχον „îmbrăcăminte” (Meyer, Neugr. St., II, 55). – Der. rufărie, s. f. (lenjerie); rufos, adj. (Mold., zdrențăros); rufană, s. f. (Mold., cîrpă; Mold., c***ă), pentru ultimul sens, cf. buleandră, hanță, tîrfă etc.; rufean, s. m. (Mold., rufián), care concordă din întîmplare cu rufián, cf. Dragoș, BF, IX, 113.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RÚFĂ ~e f. mai ales la pl. 1) Articol textil care se poartă direct pe corp; piesă de lenjerie. 2) Articol textil care se așterne pe pat; albitură. ◊ rufele (murdare) se spală în familie conflictele trebuie soluționate într-un cadru restrâns. [G.-D. rufei] /<sl. ruho
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink