RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar2. – Din fr. rumen.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumĕnŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RÚMEN s.n. Primul compartiment al stomacului rumegătoarelor. [< fr. rumen, cf. lat. rumen].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
RÚMEN s. n. primul compartiment al stomacului la rumegătoare. (< fr., lat. rumen)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
RÚMEN adj. 1. îmbujorat, împurpurat, înroșit, roșu, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.) 2. roz, trandafiriu. (Copil cu obrajii ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RÚMEN s. (ANAT.) burduhan, ierbar. (~ al animalelor rumegătoare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rúmen (rúmenă), adj. – Trandafiriu, roșcat. – Mr. arumîn. Sl. rumĕnŭ „roșu” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), cf. sb., cr., slov. rumen. – Der. rumeior, adj. (dim. al lui rumen); rumeni, vb. (a se înroși; a se face rumen, a se frige ușor), din sl. rumĕniti, sb., cr. rumeniti; rumeneală, s. f. (roșeață, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din sl. rumĕnilo, sb., cr., slov. rumenilo; rumeniu, adj. (trandafiriu); rumeniță, s. f. (fard).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
RÚMEN2, RÚMENĂ, rúmeni, rúmene, adj. ~ (din sl. rumĕnŭ = roșu; cf. scr., slovac. rumen)
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rúmen adj. m., pl. rúmeni; f. sg. rúmenă, pl. rúmene
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
rúmen s. n., pl. rúmene
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RÚMEN1 ~e n. (la animalele rumegătoare) Diviziune a stomacului în care se înmagazinează alimentele înainte de a fi rumegate; ierbar. /<fr. rumen
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RÚMEN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre față, buze etc.) Care are o culoare roșiatică, sănătoasă. 2) (despre persoane) Care este îmbujorat la față. 3) (despre fructe sau despre unele produse alimentare) Care a devenit roșiatic (sub acțiunea soarelui sau a focului). Măr ~. Colac ~. /<sl. rumĕnu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink