Dex rupturi

RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.

RUPTURÍ vb. v. îmbucătăți, mutila, schilodi, tivi.

RUPTURÍ, rupturésc, vb. IV. Tranz. ~ 2. A rupe, a sparge.

rupturí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rupturésc, imperf. 3 sg. ruptureá; conj. prez. 3 sg. și pl. ruptureáscă

RUPTÚRĂ, rupturi, s. f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, fig. a relațiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ◊ Ruptură de pantă = loc în care pornește brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanță, cârpă. – Rupt² + suf. -ură.

RUPTÚRĂ ~i f. 1) Întrerupere a relațiilor cu cineva. 2) Loc unde s-a rupt ceva. 3) Parte ruptă din ceva. 4) Obiect de îmbrăcăminte vechi și rupt; zdreanță. /rupt + suf. ~ură

RUPTÚRĂ s. f. 1. rupere. 2. separare, întrerupere a legăturilor de prietenie între persoane, state. 3. (med.) lipsă de continuitate, intervenită brusc într-un organ. (< fr. rupture)

RUPTÚRĂ, ruptúri, s.f. ~ 2. ~; sfâșietură, gaură (într-un material țesut), spărtură, crăpătură (într-un corp tare). ~ 3. ~ ♦ Obiect de îmbrăcăminte foarte uzat. ♦ (Fig.) Cupola [tunului] miroase a pulbere și prin ea se jucau rupturi de nori de fum.

RUPTÚRĂ s. 1. gaură, spărtură, (înv.) frântură. (O ~ în corpul unei nave.) 2. v. sfâșietură. 3. v. zdreanță. 4. v. petic. 5. (MED.) fractură, (pop.) frântură. (~ unui os, a unui membru.)

RUPTÚRĂ s. v. cocotă, c***ă, femeie de stradă, fracțiune, hernie, p*********ă, t***ă.

RUPTURI-DE-MÁL s. pl. v. ciuin, odagaci, săpunariță.

RUPTÚRĂ, ruptúri, s. f. ~ 4. Hernie. (din rupt + suf. -ură sau direct din lat. ruptūra; cf. it. rottura, pv., cat., sp., pg. rotura, fr. roture)

ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri