RÂNCÁCI, râncaci, adj. m. (Reg., despre animale) Care are unul sau amândouă t*********e nedezvoltate; p. ext. castrat de unul sau de ambele t*******e. – Din râncă + suf. -aci.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
râncáci adj. s.m. (pop.) 1. castrat rău; cu un t******l; rânc. 2. (om) d*******t, lubric; impulsiv. 3. (s.m.) taur.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
rîncáci adj. – (Banat, Olt.) Cu un singur t******l. – Var. rînc(ău), rîncaș. Mr. arungaț, megl. răncaci, runcaci. Sl. rąka „mînă”. Li se spune animalelor cu un singur t******l, în urma unei castrări incomplete; și cum aceasta se făcea printr-o operație de tăiere foarte grea, rîncă (v. aici), este ușor ca animalul prost castrat să fie numit rîncaci sau rîncaș (Tiktin). Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. *rēnĭcus ‹ rēn, cf. sp. rengo (Pușcariu 1463; Pușcariu, Lat. ti; REW 7290a); în loc de *mîrcaci, din sl. mrkati sę „a se împerechea” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187); din germ. Ranke „penis” (Pușcariu, Dacor., II, 604; REW 7044); din lat. rāmex „hernie” cu suf. -aci (Giuglea, Dacor., III, 786; cf. contra REW 7209a); din lat. rāmicōsus „bolnav de hernie” (Candrea; Scriban); din lat. runcāre (Rusu, Dacor., XI, 218); din sl. rąkavŭ „ciung” (Tailliez, Cah. S. Pușcariu, II, 201). Rut. ryngač trebuie să provină din rom. (Candrea, Elemente, 409).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink