Dex rânduială

RÂNDUIÁLĂ, rânduieli, s. f. 1. Faptul de a rândui; fel de aranjare a lucrurilor în mod ordonat; p. ext. ordine. 2. Fel în care se desfășoară o acțiune, un sistem de organizare statornicit sau impus. ♦ Măsură, directivă, dispoziție, aranjament. 3. Ceremonial, forme statornicite; datină, obicei, regulă. 4. Denumire generică folosită în trecut pentru anumite dări în bani către domnie. [Pr.: -du-ia-] – Rândui + suf. -eală.

RÂNDUIÁLĂ s. 1. v. aranjare. 2. v. alcătuire. 3. v. or-dine. 4. v. întocmire. 5. ordine, organizare, rost. (~ lumii nu se schimbă ușor.) 6. v. disciplină. 7. ordine, regulă, rost, socoteală, (pop.) seamă, (înv. și reg.) soroc. (Știe ~ lucrurilor.) 8. v. datină. 9. v. uzanță. 10. rost, (pop.) seamă, (prin Transilv.) agod. (Știe ~ nunții.) 11. v. ceremonial. 12. normă, precept, principiu, regulă, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.)

RÂNDUIÁLĂ s. v. bir, categorie, clasă, dare, destin, dispoziție, fatalitate, grup, grupare, hotărâre, impozit, menire, noroc, ordin, poruncă, predestinare, soartă, ursită, zodie.

Rânduială ≠ debandadă, dezordine, neorândulială, nerânduială

rânduiálă s. f., g.-d. art. rânduiélii; pl. rânduiéli

RÂNDUIÁLĂ ~iéli f. 1) v. A RÂNDUI și A SE RÂNDUI. ◊ A face ~ a face ordine. 2) Mod de desfășurare a unei acțiuni. 3) Deprindere a unei colectivități, legată de un ceremonial și transmisă din generație în generație. 4) înv. Operație menită să asigure ceva; măsură. 5) înv. Denumire dată unor dări pentru domnie. /a (se) rândui + suf. ~eală