RĂRÚNCHI, rărunchi, s. m. (Pop.) 1. Rinichi. ◊ Expr. A avea seu la rărunchi = a fi om cu avere. A ofta din rărunchi = a ofta din adâncul sufletului. 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. – Lat. renunculus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RĂRÚNCHI s. v. boglar, piciorul-cocoșului, rinichi, șale, untișor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
rărúnchi (rărúnchi), s. m. – 1. Rinichi. – 2. Măruntaie. – Var. răruchi, rănunchi. Lat. *rĕnŭncŭlus (Pușcariu 1439; REW 7213), cf. sicil. ranuggiu, engad. nirunkel. Fonetic s-a confundat cu rărunchi, s. m. (plantă, Ranunculus pedatus, R. aureus), din lat. ranŭncŭlus (Candrea). Cf. rinichi.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
rărúnchi s. m., pl. rărúnchi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RĂRÚNCHI ~ m. 1) pop. (la om și la animalele superioare) Organ-pereche al aparatului u****r, situat (simetric) în regiunea lombară; rinichi. ◊ A avea seu la ~ a fi înstărit. 2) Parte interioară a corpului omenesc considerată ca centru al vitalității sau sensibilității. ◊ A ofta din ~ a ofta din greu. /<lat. renunculus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink