Dex răsfăț

RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv).

RĂSFĂȚ s. v. alintare.

RĂSFĂȚ s. v. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos.

răsfăț s. n., pl. răsfățuri

RĂSFĂȚÁ, răsfắț, vb. I. 1. Tranz. A înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta; a răzgâia. ♦ Refl. A se purta ca un copil alintat, dezmierdat exagerat; a face f*****e, mofturi; a se răzgâia. 2. Tranz. și refl. A (se) înveseli, a (se) desfăta, a (se) delecta. 3. Refl. A ocupa un spațiu mare, a se întinde. – Răs- + față.

A RĂSFĂȚÁ răsfăț tranz. (mai ales copii) A face să se răsfețe; a răzgâia. /răs- + față

A SE RĂSFĂȚÁ mă răsfăț intranz. 1) (mai ales despre copii) A se alinta peste măsură; a se răzgâia. 2) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se delecta; a se desfăta. 3) A se întinde în voie (ocupând un loc mai mare decât trebuie). /răs- + față

RĂSFĂȚÁ vb. 1. v. alinta. 2. v. lăfăi. 3. v. delecta.

răsfățá (răsfățát, răsfățát), vb. – 1. A alinta, a dezmierda. – 2. A linguși, a peria. – 3. (Refl.) A se desfăta, a huzuri, a se bucura de ceva. Origine incertă. Se consideră drept der. de la un lat. *re-ex-faciāre (Pușcariu 1442; REW 3130) sau direct de la față (Tiktin; Candrea), cu sensul inițial de „a mîngîia fața”; dar această der. nu este posibilă, dacă se are în vedere sensul luii ex-, cf. it. sfacciato. Mai probabil ar fi o var. de la desfăta, care are același sens, după paralelismul răsface = desface, răspica = despica etc.; pentru rezultatul t › ț cf. a înfăța. Der. răsfăț, s. n. (desfătare, plăcere, o***e, desfrîu; alintare); răsfățătură (var. înv. răsfățăciune), s. f. (dezmierdare, alint). Din rom. provine săs. resfetsân.

răsfățá vb., ind. prez. 1 sg. răsfăț, 3 sg. și pl. răsfáță