RĂZBÓINIC, -Ă, războinici, -ce, s. m., adj. 1. S. m. Luptător, ostaș care ia parte la un război1. 2. Adj. Care ține de război1, privitor la război1, de război1. 3. Adj. Căruia îi place lupta; bătăios. – Din sl. razbojnikŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
RĂZBÓINIC s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RĂZBÓINIC s., adj. 1. s. luptător. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. (rar) marțial. (Comandantul are un aer ~) 4. adj. (înv.) războiesc, războinicesc, rezbelic, rezbelnic. (Dansuri ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
RĂZBÓINIC s., adj. v. asasin, criminal, omorâtor, ucigaș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
răzbóinic s. m., adj. m., pl. răzbóinici; f. sg. răzbóinică, pl. răzbóinice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
RĂZBÓINIC1 ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care ține de război; propriu războiului. 2) Care manifestă plăcerea de a se război; căruia îi place să se bată. /<sl. razbojniku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
RĂZBÓINIC2 ~ci m. înv. Ostaș care participa la un război; luptător. /<sl. razbojniku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink