sa2 (a ~) v. său2 (al ~)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
sa1 / a sa v. său1 / al său
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
-sa v. -său / -su
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
s-a pr. + vb. aux. (s-a dus)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
SĂ conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stapâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură in grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care alcătuiește un ansamblu; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SĂ conj. 1) (semn al conjunctivului) Să mergem. 2) (introduce mai multe tipuri de propoziții: subiective, predicative, atributive, completive, finale etc.) Trebuie să plec. Pare să fie om cumsecade. E cazul să începem lucrul. M-a rugat să-l vizitez. A ieșit să-l întâmpine. 3) (în locuțiuni conjuncționale) Până să. Numai să. Fără să. /<lat. si
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SĂU1 sa (săi, sále) adj. pos. 1) Care aparține celui despre care se vorbește. Fratele ~. Cartea sa. Lucrurile sale. 2) Care este caracteristic unui anumit lucru sau unei anumite persoane. ◊ La timpul ~ într-o perioadă anumită. [Monosilabic] /<lat. seus sa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SĂU2 sa (săi, sále) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale, înlocuiește numele obiectului posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele posesorului): A rămâne ( sau a fi) pe-a sa a rămâne (sau a fi) așa cum a propus sau a hotărât cineva. De-ale sale din ceea ce este caracteristic pentru cineva. Ai săi familia, rudele, prietenii persoanei despre care se vorbește. /<lat. seus sa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ȘA, șei f. 1) Piesă de harnașament confecționată din piele, care se fixează pe spinarea calului (sau a altor animale), servind pentru șederea comodă a călărețului. ◊ A pune ~ua pe cineva a impune cuiva propria voință. A se ține tare în ~ a fi stăpân pe situație; a fi sigur de ceva. 2) Scaunul bicicletei sau al motocicletei. 3) Os din spinarea găinii. ◊ ~ua turcească scobitură în osul sfenoid, în care se află glanda hipofiză. 4) Formă de relief reprezentând o depresiune între crestele unui lanț muntos, servind adesea și ca trecătoare. [Art. șaua; G.-D. șeii] /<lat. șella
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Altéța Sa loc. pr., g.-d. Altéței Sale (abr. A.S.); pl. Altéțele Lor
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
mắ-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mắ-tii (-sii)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
său2 (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ále sále, g.-d. álor sále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
său1 / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / niște prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sále / a sále (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sále / ále sále (prietenele sale / niște prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
s-o1 conjcț. + pr. (s-o ducă)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
s-o2 pr. + vb. aux. (s-o duce)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
SĂ conj. de, și. (Stai ~ mă aștepți.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂU pron., adj. lui. (Calul ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘA s. I. (GEOGR.) curmătură, (reg.) deșilătură. II. v. clitelum.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘA s. v. greabăn, samar, spate, spinare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
să conj. – 1. (Înv.) Dacă (funcție condițională); să ești tu (Coresi). – 2. Pentru a (indică finalitatea) unde-i mîța, să ne vadă? (Alecsandri). – 3. Semn al conjunctivului. – Mr., megl. să, si, istr. se. Lat. sῑ (Pușcariu 1491; Tiktin; V. Grecu, Arhivele Olteniei, IV, 18). Cu al doilea sens, se poate substitui prin ca să. Funcția condițională a dispărut în sec. XVII. Cf. săva.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
șa (șéi), s. f. – 1. Piesă de harnașament. – 2. Curmătură. – 3. Os din spinarea găinii. – 4. (Pl.) Parte a spinării din regiunea lombară. – Var. șea. – Mr., megl. șauă, șao, pl. șali. Lat. sĕlla (Pușcariu 1490; REW 7795), cf. it., prov., cat. sella, fr. selle, sp. silla. Pl. poate fi și șele, pentru primele trei sensuri; pentru al patrulea, se folosește numai șale. Der. șelar, s. m. (persoană care face și vinde șei), cu suf. -ar (după REW 7796, din lat. sĕllārius); șelărie, s. f. (loc unde se fac și se vînd șei); șeuaș (var. șăuaș), s. m. (cal înșeuat); înșeua, vb. (a pune șaua pe cal); înșela, vb. (a înșeua; a amăgi; a trăda, a fi infidel; refl., a greși); înșelătură, s. f. (amăgire, trișare); înșelășag, s. n. (Mold., amăgire); înșelăciune, s. f. (amăgire, fraudă); îmșelător (var. înșelăcios), adj. (care înșală, amăgitor). Mulți cercetători fac două cuvinte distincte din înșela „a înșeua” și înșela „a amăgi” și-l derivă pe ultimul din sl. mŭšelŭ „cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 148; Weigand, Jb., XIII, 110; Pușcariu, Dacor., VI, 327-32; DAR); cf. v. bg. mšel „amăgire”; dar trecerea semantică pare explicabilă, căci în rom. numeroși termeni exprimă ideea de „a înșela” prin cea de „a-și pune ceva nepotrivit”, cf. potcovi, încălța, pune ipingeaua, papugiu, potlogar etc. (mai multe ex. la Spitzer, Mitt. Wien, 139; Skok, Archiv. sl. Phil., XXXVII, 83; Spitzer, Dacor., III, 651), și la fel sb. nasamariti, cu cele două sensuri (Rosetti, III, 99).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ca să conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
care va să zică loc. conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Domnía sa s. f. art. + adj., abr. D-sa, g.-d. Domníei sale, abr. D-sale
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
în loc să loc. conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Luminárea sa s. f. art. + adj., g.-d. art. Luminării sale
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
péntru ca să loc. conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
Preasfințía sa s. f. art. + adj. (sil. mf. -sfin-), g.-d. Preasfințíei sále; abr. P.S.S.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
să conjcț. (în tempo rapid și s- + cuvânt începător cu vocală: s-adun)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
său (precedat de al) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ale sále, g.-d. álor sále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
său / al său adj. m., pl. săi / ai săi; f. sg. sa / a sa, g.-d. sále / a sále , pl. sále / ale sále (și -său / -su m. sg., -sa, f. sg., -sii / -sei, g.-d. f. sg. în îmbinări ca frate-său, soră-sii etc.)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
S.A., abreviere pentru Societate pe acțiuni.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
SA (‹ cuv. germ. Sturm Abteilung „Divizii de asalt”), organizație paramilitară, creată în 1921 de către Hermann Göring și reorganizată în 1930 sub comanda lui Ernst Röhm, ce număra peste 2 mil. membri cu rol important în ascensiunea și preluarea puterii de A. Hitler (1933). Scoasă în afara legii și decimată din ordinul lui Hitler (30 iun. 1934, „Noaptea cuțitelor lungi”), deoarece exercita prea multă influență politică.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
SÁ, Mem de (1500-1572), administrator colonial portughez. Guvernator general al Braziliei (1557-1572). Fondator (1565) al orașului Rio de Janeiro.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink