Dex sabat

SABÁT, sabaturi, s. n. 1. Ziua de sâmbătă la mozaici și la unii sectanți creștini, reprezentând ultima zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare. 2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele evului mediu, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. ♦ Fig. Gălăgie mare produsă de o mulțime zgomotoasă. – Din fr. sabbat, lat. sabbatum.

SABÁT s.n. 1. Ultima zi a săptămânii în calendarul mozaic, consacrată odihnei și ceremoniilor cultului; sâmbătă. 2. Adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta la miezul nopții. ♦ (Fig.) Gălăgie produsă de o adunare zgomotoasă. [Cf. fr. sabbat, lat. sabbatum, gr. sabbaton < ebr. sabbath – repaus].

SABÁT s. n. 1. sâmbătă, ultima zi a săptămânii la mozaici și la unii sectanți creștini, consacrată odihnei și ceremoniilor cultului. ◊ primul tratat din Talmud, referitor la aceste ceremonii. 2. adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta la miezul nopții; ◊ (fig.) hărmălaie, zarvă. (< fr. sabbat, lat. sabbatum)

SABÁT s. (la mozaici) sâmbătă.

sábat, sábate, s.n. (reg.) obicei, deprindere (a cuiva).

sabát s. m. – 1. Sîmbăta la evrei. – 2. Adunare de vrăjitoare. – 3. Zarvă, gălăgie. – Var. sabaș, șabăț. Fr. sabbat; var., direct din ebr. šabbāth, iud. germ. schabbes, de unde și pol. szabas, rus. šabáš „odihnă, repaus” (Vasmer, III, 368), it. sciabà (Battisti, V, 3393).

sabát s. n., pl. sabáturi

SABÁT ~uri n. 1) (la mozaici și la unele secte creștine) Zi de sărbătoare, stabilită sâmbăta și destinată odihnei și ceremoniilor cultului. 2) (în evul mediu) Adunare a vrăjitoarelor, care, conform superstițiilor populare, se ținea sâmbăta la miezul nopții. 3) fig. Agitație frenetică; zgomot produs de o mulțime gălăgioasă. /<lat. sabbatum, fr. sabbat