SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ◊ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SACERDÓȚIU s.n. 1. Rang, demnitate de preot. 2. Cler, preoțime. [Pron. -țiu. / < fr. sacerdoce, lat. sacerdotium].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
SACERDÓȚIU s. n. 1. rang, demnitate de preot. 2. cler, preoțime. (< lat. sacerdotium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
SACERDÓȚIU s. v. chemare, cler, menire, misiune, popie, preoție, preoțime, rol, rost, sarcină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sacerdóțiu (demnitatea de preot, cler) s. n. [-țiu pron. -țiu], art. sacerdóțiul; pl. sacerdóții
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SACERDÓȚIU ~i n. livr. 1) Funcția de sacerdot. 2) Totalitate a sacerdoților; cler. /<lat. sacerodotium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink