Dex sacul

SACÚL s. n. v. saculă.

SACÚL s.n. v. saculă.

SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A(-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Din lat. saccus.

SAC saci m. 1) Recipient deschis numai în partea de sus, făcut din diverse materiale (pânză, hârtie, piele, plastic etc.), servind la păstrarea și transportarea substanțelor pulverulente sau a obiectelor mărunte. ◊ ~ fără fund a) se spune despre cineva care mănâncă foarte mult; mâncăcios; b) care tinde mereu să obțină bunuri în cantitate cât mai mare; nesățios; c) care cere cheltuieli mari (fără a se vedea rezultatul). A da de fundul ~ului a deveni sărac; a sărăci. A prinde pe cineva cu mâța în ~ a da de cineva în momentul când săvârșește o faptă rea (mai ales când fură ceva). Cum e ~ul (așa e) și peticul (sau cârpala) se spune despre două persoane (sau lucruri) cu aceleași însușiri negative. 2) Conținutul unui astfel de recipient. Un ~ de făină. 3) Pânză specială din care se fac astfel de recipiente. 4) Geantă mare (de pânză, de piele etc.) în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. ◊ ~ de dormit obiect în formă de sac prevăzut cu o glugă și cu un fermoar, folosit pentru dormit în condiții de turism. 5) Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă fixată de jur împrejurul unui arc de lemn. 6) biol. Cavitate înconjurată de un perete membranos. ~ embrionar. 7) Stadiu intermediar între larvă și adult la furnici; nimfă de furnică. /<lat. saccus

SAC s. 1. (ANAT.) sac aerian = sac pulmonar; sac pericardic v. pericard; sac pulmonar v. sac aerian; sac vitelin = vezică ombilicală. 2. (BOT.) sac embrionar = a) macrospor, megaspor. (~ la gimnos****e.); b) macroprotal. (~ la angio-s****e.)

SAC s. v. față, învelitoare, juvelnic, matcă, matiță, raniță, rucsac, săculeț, sedilă.

sac (sáci), s. m. – 1. Obiect din pînză, hîrtie etc. pentru păstrat sau transportat produse. – 2. Geantă, raniță. – 3. Poșetă, pungă. – 4. Unealtă de pescuit. – Mr., megl. sac, istr. sǫc. Lat. saccus (Pușcariu 1492; REW 7489), cf. it. sacco, prov., cat., fr. sac, sp., port. saco. – Toate der. sînt dim. sau augmentative: săcoi, săcotei, săcăteu, săc(u)șor, săculeț, săculete, săcui (după Candrea, de la un lat. *sacculeus), săcuieț. Der. neol. sacoșe, s. f., din fr. sacoche. Este dubletul lui sacos, s. n. (veșmînt preoțesc, propriu prelaților ortodocși), din mgr. σάκκος (Cihac, II, 693; Murnu 49), cf. sl. sakosŭ; și al lui sacou, s. n., din it. sacco, cf. germ. Sakko (Candrea). Pentru sac „unealtă de pescuit”, cf. bg., slov., ucr., rut. sak.

sac s. m., pl. saci