SARAGEÁ, saragele, s. f. 1. Călăreț din vechea cavalerie turcească. 2. Soldat din cavaleria neregulată a țărilor românești. – Din tc. sarica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
sarageá (saragéle), s. f. – Corp înv. de voluntari, în Munt. – Var. sarigea, sărăcel. Tc. sarica „galben” (Șeineanu, II, 103) numiți așa poate din cauza culorii steagului sau a uniformei lor; var. indică o contaminare cu sărac. Sec. XVII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sarageá s. f., art. sarageáua, g.-d. art. saragélei; pl. saragéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink