Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pămânului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, întrebuințată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuințat, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SÁRE s. 1. (CHIM.) clorură de sodiu, (prin Maram.) slatină. (A pune ~ în mâncare.) 2. (MIN.) sare gemă = halit. 3. (CHIM.) sare de lămâie v. acid citric; sare Seignette = tartrat mixt (sau dublu) de sodiu și potasiu. 4. (FARM.) sarea lui Glauber v. sulfat de sodiu; sare amară v. sulfat de magneziu; sare de Seidlitz v. sulfat de magneziu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SÁRE s. v. duh, haz, spirit, umor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sáre (sắruri), s. f. – Clorură de sodiu. – Mr. sare, mr., megl. sari, istr. sore. Lat. sale, forma vulgară de la săl (Pușcariu 1524; REW 7521), cf. it. sale, prov., cat., sp., port. sal, fr. sel. Pl. are valoare colectivă și uz în general științific. – Der. săra, vb. (a pune sare), mr. ansar, ansărare, megl. sar, sărari, din lat. sālāre (Pușcariu 1524; REW 7521); sărat, adj. (cu multă sare; excesiv de scump); sărărit, s. n. (înv., impozit plătit de locuitorii regiunilor învecinate cu ocnele de sare pentru a le folosi); sărătură, s. f. (calitatea de a fi sărat; apă sărată, apă de mare; pămînt sărat, impropriu culturilor), mr. nsărătură; sărăturos, adj. (înv., sărat); sărar, s. m. (vînzător de sare); sărărie, s. f. (depozit de sare); sărăriță, s. f. (Trans., rar, solniță); sărui, vb. (Banat, a săra); desăra, vb. (a îndepărta sarea; a înmuia); nesărat, adj. (fără sare; insipid, searbăd, fad; greoi, molîu, dizgrațios); presăra, vb. (a împrăștia); sănină, s. f. (loc în ocol unde se pune sare la oi), din lat. sālῑna (Candrea), sau în loc de *sărină, cu suf. -ină, ca pescuină, vizuină; sărune (var. sănune), s. f. (Trans., loc unde se pune sarea oilor), din lat. *salōnae (Candrea); săricică, s. f. (arsenic; Mold., acid tartric); sarniță, s. f. (solniță; plantă, Salsola kali); salin, adj., din fr. salin; salină, s. f., din fr. saline; salinitate, s. f., din fr. salinité. Din expresia rom. a făgădui marea cu sarea provine expresia ngr. ἠ σάρα ϰαἰ ἠ μάρα.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sáre s. f., g.-d. art. sării; (chim.) pl. săruri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal = a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”). A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SĂRÍ sar 1. intranz. 1) (despre ființe, lu-cruri) A se desprinde brusc din loc, deplasându-se într-o anumită direcție (în sus, în jos, înainte, înapoi, în stânga, în dreapta); a sălta. ◊ ~ peste cal a îngroșa lucrurile; a exagera. ~ cu gura a) a se amesteca (nepoftit) în vorbă; b) a ocărî; a batjocori. A-i ~ cuiva în gât a) a se repezi la cineva pentru a-l îmbrățișa; b) a manifesta dragoste (exagerată) pentru cineva. A-i ~ cuiva înainte a se repezi în întâmpinarea cuiva. Surcica nu sare departe de trunchi se spune despre copii care seamănă, mai ales prin unele apucături, cu părinții. 2) A veni în grabă (pentru a acorda ajutor). ◊ Săriți! Ajutor! 3) A se repezi cu scop agresiv; a se arunca; a ataca. ~ la bătaie.~ în capul cuiva (sau a-i ~ cuiva în cap) a se năpusti asupra cuiva cu vorbe de ocară; a-i face cuiva scandal. 4) A apărea pe neașteptate; a răsări ca din pământ. ◊ ~ în ochi a fi foarte evident. 5) (despre obiecte prinse de ceva) A se desprinde brusc (din locul pe care îl ocupă); a-și schimba momentan poziția; a se detașa brusc. Ușa ~t din țâțâni.A-i ~ cuiva inima (din loc) a fi cuprins de o emoție puternică. A-i ~ cuiva țandăra a se înfuria. A-i ~ cuiva ochii (din cap) se spune când cineva simte o durere fizică acută, când mușcă ceva foarte iute, acru etc. Să-mi sară ochii (din cap)! pe cuvânt de cinste! ~ în aer a exploda. Plânge de sare cămașa de pe el se spune despre cineva, care plânge foarte tare. A-și ~ din minți (sau fire) a) a-și ieși din minți; a se sminti; b) a se mânia peste măsură. A-și ~ din țâțâni (sau din balamale) a-și pierde răbdarea; a nu mai putea suporta ceva. 6) A se juca zburdând. 2. tranz. 1) A traversa printr-un salt. ~ șanțul. 2) A trece cu vederea (voit sau din greșeală). ~ un alineat. /<lat. salire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SÁRE săruri f. 1) Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust specific, întrebuințată în alimentație drept condiment și în industrie; clorură de sodiu. ~ de bucătărie.~ gemă clorură naturală de sodiu. ~ de mare sare obținută prin evaporare din apa de mare. ~ea pământului ceea ce este mai de preț, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea în ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coadă a nu putea pedepsi pe cineva, deși s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mămăligă a fi foarte sărac. ~ea-i bună în fiertură, însă nu peste măsură un lucru este util când este folosit la locul lui și în mod cumpătat. 2) fig. Finețe de spirit. 3) Compus chimic format din reacția unui acid cu o bază. ◊ ~ amară praf alb, cristalin, întrebuințat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lămâie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, întrebuințat la fabricarea chibriturilor și în pirotehnică. [G.-D. sării] /<lat. sal, salis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SARE DE CENÚȘĂ s. v. carbonat de potasiu, potasă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SARE DE LEȘÍE s. v. carbonat de potasiu, potasă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SARE DE MĂCRÍȘ s. v. oxalat acid de potasiu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SARE-ÁCRĂ s. v. alaun.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂRÁ vb. v. saliniza.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂRÍ vb. 1. a sălta, (reg.) a zăleti. (A ~ în înălțime.) 2. a sălta. (A ~ peste gard.) 3. v. escalada. 4. a sălta, a țopăi, (reg.) a hopăi. (Nu mai ~ atâta!) 5. a se arunca, a se avânta, a se azvârli, a se precipita, a se repezi, a se zvârli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (~ pe cal și pornește în goană!) 6. a se arunca, a se azvârli, a se năpusti, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a tăbărî, a se zvârli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se s*****i. (Au ~ asupra dușmanului.) 7. v. cădea. 8. v. omite. 9. v. împroșca.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂRÍ vb. v. dansa, dispărea, extinde, întinde, juca, lăți, pieri, propaga, răspândi, țâșni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SPIRT DE SÁRE s. v. acid clorhidric.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ȘAR adj. v. bălțat, pătat, pestriț, tărcat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sare-garduri s.m. (înv. și reg.) seducător de inimi.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
sări s.f. pl. (reg.; în loc. adv.) de-atâtea sări = de atâtea ori; adesea.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
sărí (sár, sărít), vb.1. A ieși, a se prezenta, a apărea; se zice mai ales despre animalele care apar în fațe vînăturului. – 2. A țîșni, a erupe, a se naște. – 3. A sălta, a se înălța, a se ridica. – 4. A țopăi, a face salturi. – 5. A trece peste, a depăși un obstacol. – 6. A omite un pasaj în lectură. – 7. A alerga, a veni în goană. – 8. A veni în ajutor. – 9. A interveni, a se interpune. – 10. A fecunda, a goni. – Mr. sar, sărire, megl. sar, săriri. Lat. salῑre (Pușcariu 1516; REW 7540), cf. it. salire, prov., cat. sallir, fr. saillir, sp. salir, port. sahir. Evoluția semantică este normală, cf. lat. saltāresalĭre; ultimul sens, care nu pare popular, trebuie să fie o traducere din fr. saillir. Der. sare-garduri, s. m. (donjuan; crai); sărită, s. f. (salt; țîțînă); săritor, adj. (care sare; serviabil); săritoare, s. f. (cascadă); săritură, s. f. (salt); saitoc, s. n. (Munt., salt), probabil de la forma locală saisari. Cf. răsări, tresări.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sáre-gárduri s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sárea-pisícii (mineral.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 sg. și pl. sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SÁRE (lat. sal) s. f. 1. Combinație chimică care rezultă din reacția dintre un acid și o bază. S. sunt, în general, substanțe cristaline, solubile în apă. Se mai pot obține în reacțiile dintre un acid și o altă sare, dintre metale, oxizii lor și acizi sau prin combinarea unui metal cu un metaloid. S. pot fi: neutre, rezultate prin combinarea unor cantități echivalente de acid și de bază, bazice, care conțin mai mulți echivalenți de bază la un echivalent de acid și acide, care conțin mai mulți echivalenți de acid la un echivalent de bază. 2. Denumire uzuală a clorurii de sodiu; se mai numește s. de bucătărie. ◊ S. gemă = clorură naturală de sodiu, cristalizată în sistemul cubic. Este incoloră sau divers colorată de incluziuni, are luciu sticlos și este ușor solubilă. Se utilizează în ind. chimică pentru extragerea sodiului și a clorului, în ind. alim., în tăbăcărie, medicină etc. Este un aliment important cu rol fiziologic însemnat în menținerea echilibrului osmotic al organismului uman și animal. Sin. halit.Fig. Spirit; farmec, haz. 3. S. de lămâie = substanță chimică acră, cristalizată, folosită drept condiment; acid citric, acid tartric. ◊ S. de măcriș = combinație moleculară între o moleculă de acid oxalic și o moleculă de oxalat acid de potasiu, folosită ca decolorant în industria textilă. ◊ S. dublă = sare rezultată prin cristalizarea împreună, în proporții definite, a două săruri simple. ◊ Sarea lui Glauber = sulfat de sodiu; mirabilit. ◊ S. Seignette = tartrat mixt de sodiu și potasiu; este o substanță cristalină incoloră, cu proprietăți piezoelectrice, folosită la prepararea soluției Fehling, ca medicament în tulburările digestiei etc. ◊ Săruri de diazoniu = denumire generică pentru diazoderivații aromatici. ◊ S. cuaternară de amoniu = combinație organică cu formula generală (R4N)X, obținută prin reacția dintre amine terțiare și derivați halucinogeni reactivi. 4. (La pl.) Preparat (lichid) din substanțe puternic mirositoare, folosit în trecut pentru trezirea din leșin.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX.RO
Sursa: www.dexonline.ro - Informații despre licență - Dex Online - Dicționar explicativ al limbii române