SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte. [Pl. și: sarice] – Din lat. sarica (= serica).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SÁRICĂ s. țundră, (Maram.) gubă. (~ de cioban.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sárică (-ci), s. f. – Manta de lînă. – Mr. sar(i)că. Lat. sarĭca, în loc de serĭca (Densusianu, Hlr., 74; Pușcariu 1525; REW 7848), cf. calabr. sáraca, sárica, vb. fr. sarge, sp. sarga, ngr. σάριϰα (Rohlfs, EWUG, 1913; Rosetti, II, 66), alb. sarkë (Philippide, II, 654). Der. din doricul *σαριϰόν, în loc de σηριϰόν (Diculescu, Elementele, 422), nu pare probabilă. Din rom. provine mag. szárika (Candrea, Elemente, 403).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sárică s. f., g.-d. art. sáricii; pl. sárici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SÁRICĂ ~ci f. Manta lungă și mițoasă, țesută din fire groase de lână și purtată, mai ales, de ciobani. [G.-D. saricii] /<lat. sarica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink