Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
SĂRÚT, săruturi, s. n. Sărutare. – Din săruta (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare e*****ă; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SĂRUTÁ sărút tranz. A atinge (ușor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecțiune sau de umilință). ◊ Cine nu are ochi negri sărută și albaștri se spune despre cel care, neavând ceea ce dorește, se mulțumește cu ceea ce are. Sărut mâna! formulă de salut adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. /<lat. salutare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE SĂRUTÁ mă sărút intranz. A face (concomitent) schimb de săruturi (cu cineva). /<lat. salutare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SĂRÚT ~uri n. Gest constând în atingerea cu buzele în semn de afecțiune. /v. a săruta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SĂRÚT s. 1. gură, sărutare, (pop. și fam.) pupătură, țoc, (fam. și în limbajul copiilor) pusi, (fam.) pup. (I-a dat un sărut.) 2. sărutare, sărutat, (pop. și fam.) pupare, pupat, pupătură, țocăit, (Ban., Transilv. și Maram.) țucare, țucat, (înv.) sărutătură. (Gata cu sărutul!)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂRUTÁ vb. (pop. și fam.) a (se) pupa, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) țuca, (fam.) a (se) țucăi. (S-au ~ pe buze.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SĂRUTÁ vb. v. saluta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
sărutá (sărutát, át), vb. – 1. (Înv.) A saluta. – 2. A pupa. – Mr. sărut(are). Lat. salutāre (Pușcariu 1528; REW 7556; Șeineanu, Semasiol., 188; Densusianu, GS, II, 20). De uz general, mai puțin Banatul (ALR, I, 79). – Der. sărut, s. n. (sărutare); sărutat (var. sărutătură), s. n. (înv., salut; pupat).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
sărút s. n., pl. sărúturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sărút mâna (formulă de salut sau de mulțumire) vb. + s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sărút-mâna (cerșit) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
sărutá vb., ind. prez. 1 sg. sărút, 3 sg. și pl. sărútă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink