Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
SCHEUNÁT s. n.] Scheunare, chelălăit. [Pr.: sche-u-] – V. scheuna.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCHEUNÁT n. 1) v. A SCHEUNA. 2) Sunet caracteristic prelung, scos, mai ales, de câini. /v. scheuna
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SCHEUNÁT s. v. schelălăit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scheunát s. n. (sil. sche-u-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
SCHEUNÁ, scheáun, vb. I. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale; la pers. 3) A scoate sunete ascuțite și repetate de durere, de bucurie; a chelălăi. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se văita, a plânge. [Pr.: sche-u-] – Probabil formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SCHEUNÁ pers. 3 scheáună intranz. 1) (mai ales despre câini) A scoate sunete ascuțite și jalnice. 2) fig. fam. (despre copii) A plânge prefăcut fără lacrimi și cu glas înăbușit; a scânci. /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
SCHEUNÁ vb. v. schelălăi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scheuná (schiáun, -át), vb. – 1. A lătra, a chelălăi. – 2. A țipa, a se văita. – Var. cheuna, chiauna, schiauna, șcheuni, schiona. Creație expresivă, bazată pe *chiau, care imită glasul plîngăreț al cîinelui, cf. chiu și chefni, mieuna ‹ miau. Tiktin a intuit caracterul imitativ al creației, dar a pornit de la o bază *sklab, imposibilă în rom. După părerea greșită a lui Cihac, II, 330, din sl. skomati „a geme”. – Der. scheunătură, s. f. (lătrătură).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
scheuná vb. (sil. sche-u-), ind. prez. 3 sg. și pl. scheáună; conj. prez. 3 sg. și pl. scheáune
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink