SCHINDÚF s. m. (Bot.) 1. Cimbrișor. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, întrebuințată ca nutreț pentru vite sau folosită în bucătărie și în medicină (Trigonella foenum graecum). – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCHINDÚF s. (BOT.; Trigonella foenum graecum) (reg.) molotru.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCHINDÚF s. v. cimbrișor, sulfină albastră.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
schindúf2, -ă, s.m. și f. (reg.) 1. persoană mică de statură. 2. persoană cu părul ciufulit, zbârlit; cu aspect neîngrijit, îngălată sau cu hainele în dezordine. 3. om (copil) înfofolit, încotoșmănat. 4. om molâu, posac, ursuz.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
schindúf (-fi), s. m. – Cimbrișor (Thymus serpyllum). – Var. schindufă. Bg. sminduh „Trigonella caerulea” (Conev 46); schimbul fonetic e destul de ciudat. – Var. schinduc, s. m. (Mold., plantă, Conioselinum tataricum).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
schindúf s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
címbru și (Prah.) cĭúmbru m. (vsl. čombrŭ, d. vgr. thýmbros, thýmbra, lat. thymbra; bg. čuber; ung. csomber, secuĭește csömbör). O plantă labiată culinară cu miros plăcut și pătrunzător. În bot. satureia hortensis, cimbru de grădină; thymus chamaedris și thymus serpyllum, cimbrișor, cimbru de cîmp, sărpun, și thymus vulgaris cimbru care se întrebuințează ca condiment culinar și care se numește pe alocurĭ și lămîĭoară și schinduf.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
SCHINDUF s.m. Plantă erbacee, îndeobște folosită ca nutreț, numită și fân grecesc (Trigonella foenum-grecum), ale cărei semințe se folosesc în țările asiatice drept condiment – fie uscate, adăugate în amestecuri tradiționale (curry), fie încolțite ca o verdeață picantă, în salate.
Sursa: Dicționar gastronomic explicativ | Permalink