Dex scoarță

SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern (gros și tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea.

SCOÁRȚĂ s. 1. v. coajă. 2. scoarță secundară v. feloderm. 3. (ANAT.) scoarță cerebrală = cortex cerebral. 4. v. litosferă. 5. v. coperă. 6. covor, (rar) săndulie, (pop.) velință, (înv. și reg.) tapet, (reg.) lăicer, (prin Transilv. și Ban.) tehip, (Transilv. și Maram.) țol. (~ de perete.) 7. chilim. (O ~ înflorată.)

SCOÁRȚĂ s. v. așchie, coajă, crustă, pojghiță, portmoneu, portofel, rogojină, scândură, surcea, surcică, ștaif, țandără.

scoárță (-țe), s. f. – 1. Coajă. – 2. Crustă. – 3. Loitră, corlată. – 4. Cuvertură, învelitoare, preș. – 5. Covor, tapet. – 6. Copertă. – 7. (Olt.) Portofel. – Istr. scorțĕ. Lat. scortea „de piele” (Diez, I, 374; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 1557; REW 7742), confundată cu cortex „coajă”, cf. it. scorza, prov., cat. escorsa, fr. écorce, sp. escuerzo. Pentru evoluție, cf. coaje-cojoc. Der. scorțar, s. m. (bocănitoare, Sitta caesia); scorțar, s. n. (covor); scorțăraș (var. scorțărel), s. m. (arbore, Cinnamonum zeylanicum); scorțișoară, s. f. (scoarța scorțișorului; varietate de pere); scorțos (var. scorțoros, scorțuros), adj. (tare, uscat; aspru, dur; morocănos, iritabil); scorțoșa (var. înscorțoșa), vb. refl. (a se întări, a se înăspri); scorțolină (var. scorțotină), s. f. (p*********ă); înscorți, vb. refl. (a crește scoarța; a se usca, a se înăspri).

scoárță s. f., g.-d. art. scoárței; pl. scoárțe

SCOÁRȚĂ ~e f. 1) Strat exterior care acoperă tulpinile și ramurile plantelor lemnoase; coajă. ◊ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rușine. Mamă (sau soră) de ~ mamă (sau soră) vitregă. ~ terestră învelișul solid al Pământului. ~ cerebrală strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanță cenușie.) 2) Copertă tare a unei cărți. ◊ A citi din ~ în ~ a citi de la început până la sfârșit. 3) pop. Covor de lână. 4) înv. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței făcute din scânduri și folosite în loc de loitre. /<lat. scortea

SCOARȚĂ DÚLCE s. v. scorțișoară.