SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect; 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
SCOBITÚRĂ s. 1. v. adâncitură. 2. adâncitură, concavitate, (reg.) dovâncătură, (înv.) găvănătură. (~ a unui obiect.) 3. adâncitură, (pop.) găvan, (reg.) leafă. (~ unei linguri.) 4. v. gaură. 5. v. cioplitură. 6. v. nișă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCOBITÚRĂ s. v. măceașă, răscroială, răscroitură, sculptură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink